BCR eGO – Acesta este soluția pentru traficul aglomerat din oraș

Nu glumesc! Deloc! Aceasta este soluția supremă pentru traficul foarte aglomerat din orice oraș mare, a se citi metropolă, de pe această planetă. BCR eGO este doar începutul și viitorul arată mai bine de acum încolo.

BCR eGO este un proiect despre care sunt mândru că vorbesc astăzi în premieră. Din păcate, la data la care public acest material este disponibil doar în București.

Eu cred însă în el, și cred că va fi implementat și în alte orașe din țară. Spun asta pentru că Uber a comandat recent o flotă de nu mai puțin de 11.000 de mașini capabile să se conducă singure. Pentru Statele Unite desigur, însă aici accentul se pune pe altceva.

Pe scurt, oricine are un card bancar MasterCard de la BCR, va avea la dispoziție o flotă mică de mașini electrice BMW i3. Instalezi aplicația pe telefon, îți faci cont, lași datele cardului bancar, fotografia permisului auto și cea a cărții de identitate, pe care le faci direct cu telefonul, și după confirmarea manuală a contului poți conduce.

Deschizi aplicația, cauți o mașină liberă, ce va fi disponibilă într-o parcare specială, pe o rază de 500 de metri de locația ta, și pleci la o plimbare de cinci minute spre ea. Zece minute dacă e frumos afară și vrei să te bucuri de soarele de toamnă. Sau iarnă. Mașina o deschizi cu cardul bancar contactless, verifici PIN-ul de pe telefon cu tastatura din mașină și gata. Mașina este a ta pentru minimum două ore.

Să zicem că există 10 mașini de acest fel în oraș, folosite de câte zece oameni fiecare, cu cap, în timpul zilei, și deja au ieșit de pe șosea 90 de automobile care oricum stau în parcare atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.

Avantaje? Cred că nu am destul spațiu să le scriu și să le detaliez pe toate aici. Ai ocazia să conduci o mașină electrică premium, cu o autonomie de 200 de kilometri. Nu ai întreținere de plătit la ea, cauciucuir de iarnă, ulei de motor… a, stai, nu are motor. Doar baterii.

Nici nu trebuie să îi încarci bateria, se ocupă administratorii mașinilor de asta, peste noapte cel mai probabil. Dar dacă ai un hypermarket pe lângă tine posibil să existe și o priză cu încărcare rapidă în parcarea acestuia. Și tu vei primii în viitorul apropiat niște beneficii dacă o lași la încărcat pentru următorul client.

Revenind la avantaje, nu plătești asigurare, revizii, înmatriculări, și așa mai departe. Nici nu trebuie să o speli, deși ar fi respectuos dacă ai fost cu ea prin mlaștinile din Pipera.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

50 Comments

  1. Salut,

    Linkul de pe youtube de la clipul cu „UNBOXING & REVIEW – Cel mai bun TV OLED Smart de la Philips” te trimite pe blog catre articolul cu „BCR eGO – Acesta este soluția pentru traficul aglomerat din oraș”.

    Seara buna!
    Andrei

  2. Mi se pare destul de restrictiv faptul ca e compatibil doar cu cardul mastercard de la BCR. As dori sa pot folosi si un alt card de la alta banca care are, desigur, contactless. In rest, foarte buna ideea!

  3. Sunt zvonuri cum ca cei de la Tesla au pregatit un program pentru Model 3 prin care, dupa achizitia masinii, o poti pune la dispozitia altora, contra cost, atunci cand nu iti trebuie. Te duci la servici, parchezi masina, si o faci disponibila in sistem. Masina face curse cu diverse persoane si la ora programata vine si te asteapta sa te duca acasa.

  4. Salut George,
    Te rog sa imi spui si mie mai multe amanunte despre EGo BCR. Deci: ajungi la masina , o deschizi cu cardul bancar si ? Cum se conduce? ai o cheie?
    Care sunt zonele in care poti sa o lasi?
    Daca am card de debit trebuie sa fie alimentat? Cand se debiteaza contul ? Imediat?
    Daca las masina la incarcat si plec blochez statia de incarcare nu?
    Mulutmes mult!

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.