Am văzut cel mai deștept robot pentru operații umane

Așa cum v-am obișnuit până acum, aici pe blog este vorba despre tehnologie. Pe lângă unboxing-uri și review-uri mai tragem cu ochiul și la lucrurile importante care se întâmplă în țară. La București de exemplu, la Ponderas, există o interfață robotică foarte inteligentă cu care se pot realiza cele mai complicate operații. Da, vorbim despre cancer și e timpul să spunem lucrurilor pe nume.

Da Vinci Xi este acum cea mai performantă interfață robotică și am avut ocazia să interacționez cu ea. Pe scurt, Da Vinci Xi este dotat cu toate ustensilele necesare unei operații precum și cu o cameră video HD 3D. Medicul îl controlează de la o consolă specială iar mișcările mâinii lui se translatează pe o distanță de zeci de ori mai mică în interiorul pacientului. Dacă doctorul mișcă de exemplu mâna cu doi centimetri la interior mișcarea este de mai puțin de doi milimetri.

Este extrem de precis și atenuează complet și tremuratul mâinilor, oricât de imperceptibil ar fi acesta. Am rămas surprins când am auzit că în timpul unei operații complexe de câteva ore pacientul va pierde doar câțiva zeci de mililitri de sânge. Mililitri. Adică nu are nevoie de transfuzii și peste cinci zile se poate ridica pe picioare și pleca acasă. Indiferent cât de dificilă ar fi fost operația.

Vă explic mai multe în clipul de mai jos, vizionare plăcută.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

5 Comments

  1. Salutari si felicitari!

    Urmaresc cu interes marea majoritate a postarilor tale, de departe nu este domeniul meu de interes, dar cu toate acestea am fost efectiv captivat, l-am urmarit de 2 ori.
    Am citit si mesajele de pe youtube si am fost dezgustat, de, sa spunem slugarnici, deoarece adevarata expresie cu „pupin…”probabil ar fi cenzurata. Da, micile glumite fac deliciul si atitudinea ta stangace(controlat) cred ca a facut placere medicilor care nu sunt nici modesti si nici fara pretentii(nici nu ar trebui sa fie sau sa se simpta deoarece au muncit sa ajunga unde sunt si sa fie recunoscuti, deci au cu ce se mandri). Asa ca acele mici glumite cu ambeiaj,frana, filmare 4k au fost cu siguranta gustate de medici care cred, de fapt, sunt sigur ca nu au deranjat. Sunt convins ca la dexteritatea ta ai fi reusit sa faci o cusatura in maxim 1 ora de instructie si apropo asta nu e slugarie cum am spus initial, ci doar o constatare rezultata din nenumaratele video in care ti-ai aratat indemanarea, eu consider ca acei doctori sunt somitati in domeniu dar asta nu inseamna ca le suntem inferiori in domeniile in care activam . Cu stima CosminPas

  2. Salut! Vreau sa imi achizitionez un aparat foto, si nu stiu care dintre aceste doua sa aleg !

    Canon PowerShot SX60 HS

    SAU

    Sony DSC-HX350 – Aparat Foto Compact cu Zoom Optic 50x

  3. Exista DaVinci Xi si la spitalul Monza. Dar Dr. Copaescu este un nume imens in chirurgia minim invaziva din Romania asa ca se accepta promovarea Ponderas-ului – parte a retelei Regina Maria.

Dă-i un răspuns lui ionel romanescu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.