Am fost din nou la oftalmolog :D

În urma comentariilor voastre, care o lăudau pe domnișoara doctor Roxana, am revenit în cabinetul ei cu o scuză bună. De data aceasta suntem însoțiți și de actrița Monica Davidescu, care va intra în posesia primei sale perechi de ochelari cu lentile progresive Varilux. De fapt aveam nevoie de un pacient potrivit care să fi depășit pragul dincolo de care oamenii au nevoie de două perechi de ochelari de vedere. Eu nu mă calific încă. După cum știți, văd la rezoluție 8K. #ochidevultur

Pot să vă spun de pe acum că Monica s-a acomodat foarte repede cu noii ochelari de vedere 2 în 1, și a confirmat cele spuse de Roxana în clipul anterior.

În plus, avem și povestea ei din ultimul an, de când a realizat că are nevoie de ochelari. Și da, este foarte similară cu ce ați pățit și voi la începuturi, când ați realizat că nu mai aveți vedere de vultur. Mă refer aici la cei care au depășit vârsta de 40 de ani.

Și Monica a cumpărat întâi o pereche de ochelari ieftini cu dioptrie aproximativă, fără consult. Apoi și-a făcut o pereche de ochelari pentru apropiere și mai apoi unii pentru distanță. Și la un moment dat, pe plajă, în timp ce citea o carte a realizat că îi poartă pe amândoi în același timp. Eventual ar fi putut adăuga și unii de soare pentru o „lasagna” optică total greșită.

Mie personal îmi este teamă de acel moment pe care nu îl voi putea amâna. De aceea, acum reduc și mai mult luminozitatea ecranului telefonului și încerc să nu îl țin atât de aproape de ochi când îl folosesc. Ajută, mai mult decât îți poți imagina.

Un alt lucru important pe care îl poți face este să îți cumperi un monitor mare pentru birou mai ales dacă folosești un laptop de dimensiuni mici și stai (prea) mult în fața lui.

Și, cel mai important, nu citi de pe telefon sau tabletă fără o lumină de la o lampă din apropiere. În rest, vizionare 4K plăcută, de preferat pe un televizor.

Ultimele articole

Articole recomandate

12 Comments

  1. Bună George. Mi-a plăcut și acest review pe tema controlului absolut necesar oftalmologic, de la vârsta adultului de peste 40 ani și recomandarile pt.tineret și nu numai. Sunt cele mai bune sfaturi pe care le-am auzit, referitor la modalitatea și durata navigării pe un dispozitiv IT (telefon, tabletă, laptop, etc.). Vă mulțumesc pt.ca va îngrijiți și de tot ce ne-ar cauza sănătății, respectiv modul greșit sau nu de utilizare a aparaturii de IT s. a. Știți ca eu personal îmi notez pe caiet toate aceste recomandări, dar și modul de folosire, sfaturi pro, contra, chiar și prețul și locul de unde le-am putea procura, cand e cazul. Eu sunt boboc, deci începătoare, și îmi sunt extrem de folositoare toate informațiile date de Dvs.(am urmărit și review urile altora, însă nu țineau cont și de aceste amănunte).

  2. Salut. Te am rugat data trecuta si te rog si acum. Am un singur ochi. Am vreo sansa sa port acei ochelari? Este valabil si la cei cu un singur ochi?

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.