Allview X4 Soul Infinity N – Vorbește românește

Acum vine și explicația. Allview X4 Soul Infinity N este primul smartphone cu asistent vocal în limba română. Și probabil chiar primul din lume la care poți face upgrade. Îți explic și asta imediat, doar pentru că trebuie să îți spun înainte că există nu mai puțin de patru variante de echipare care vin pe trei culori diferite. Night Sky, Mocha Gold, Steel Gray. 

În primul rând diferă camerele foto. Pe scurt, 13 cu 5, 13 cu 8, 16 cu 8 sau 16+5 cu 8 Megapixeli. Da, ultimul are cameră duală pe spate și implicit este și cel mai performant. La capitolul configurație diferă procesorul, care poate fi unul cu patru nuclee sau unul cu opt, memoria RAM de la 2 la 4 GB și capacitatea de stocare de la 16 la 32 GB.

Carcasa este identică la toate patru. Display-ul la fel, și apropo, este și primul smartphone de brand românesc care vine cu un ecran cu raport 18:9. Adică 2:1, la fel ca la LG Q6, G6, Galaxy S8, S8+, Note 8 și așa mai departe. Motivul este simplu, chiar dacă are o diagonală de 5.7 inci îl poți ține în mână la fel ca pe unul de 5.2 inci.

Spuneam la început că poți face upgrade. Dacă nu te mai mulțumește performanța, camera foto sau capacitatea de stocare, poți suna la Allview și să ceri o configurație mai puternică. Plătești diferența, 450 de lei de exemplu de la cel mai slab la cel mai puternic model, o taxă de 99 de lei ce include atât transportul cât și schimbul de componente, și în cel mai scurt timp îl primești înapoi mai bun, mai rapid, cu o cameră foto mai deșteaptă.

Dacă mă întrebi pe mine, aș opta pentru cel mai bun din start, este la 1450 de lei și diferența de performanță, doar din ce am văzut din specificații, este substanțială. Doar cantitatea dublă de memorie RAM face diferența.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Ultimele articole

Articole recomandate

93 Comments

  1. Este un FAKE TELEFON ! Totul este slab la el : Imagine, sunet , fiabilitate , mentenanță. Au schimbat cablu, procesor, placă de bază,senzor de amprentă și tot nu funcționează normal.
    Am vrut să fie un cadou de Crăciun dar dacă până la Paște o să-l am mă consider fericit.

  2. Te salut George…te rog mult ajuta.ma cu parerea ta despre 3 tel care m.ar interesa pt ca as vrea unul din acestea…Allview x4 soul infinity s…Xiaomi redmi 5 plus sau Huawei P Smart…multumesc anticipat!

  3. buna seara,detin un telefon x4soul infinity n varianta 4 gb ram,am incercat 2 carduri micro sd si nu am reusit sa il fac sa le citeasca trebuie activat din meniu?si in legatura cu cunetul…se aude f slab la mine,este o problema sau asa sunt telefoanele acestea slab la difuzor,multumesc si astept un raspuns

Dă-i un răspuns lui Daniel Dinut Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.