Aceasta este rețeaua din #casabuhnici

Având în vedere câți senzori, camere, sisteme de automatizare, ecrane și sisteme de sunet am instalat în casă am ajuns la o concluzie importantă: nu voi face rabat la rețeaua internă. Am ales așadar soluția optimă pentru a conecta tot ce se poate în rețea, cablat. Motivul este simplu, wireless-ul nu este 100% fiabil.

Din acest motiv am peste un kilometru de cablu cat 7 prin toată casa, inclusiv pentru sistmul de boxe. Da, chiar și sunetul poate fi transmis prin rețea, fără întârziere și la calitate optimă.

Așadar, echipamentele pe care le voi folosi și care sunt deja instalate în casă sunt un router deștept, două switch-uri cu management, acces point-uri interne și access point-uri externe. Da, vreau unul și afară pentru viitoarea mașină electrică și pentru update-urile de software ale acesteia. Sau poate doar pentru momentul în care stau în curte pe șezlong și citesc o carte.

În acest moment infrastructura este suficient de bine gândită încât pot muta toată activitatea de la studio în cel mai scurt timp. Știu că nu se va întâmpla asta, vreau să ajung acasă și să mă relaxez în puținul timp care îmi mai rămâne în fiecare zi.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

85 Comments

  1. Referitor la router-ul dual WAN: solutia de la D-Link mi se pare cam scumpa insa e relativ usor de instalat si intretinut pentru userul obisnuit. Se pot obtine rezultate similare cu un calculator second-hand (range de pret 5-600 de lei) cu 3 placi de retea Gigabit in el si cu un soft de routare gen pFsense. E drept ca instalarea initiala poate da batai de cap celor neinitiati in ale retelisticii insa beneficiile pe termen lung sunt incomparabile:
    – Dual WAN cu posibilitate de fail-over sau Load balancing;
    – segmentare VLAN (ceea ce si switch-urile cu management stiu);
    – QOS (prioritizare in functie de trafic);
    – VPN ipSec (de exemplu intre biroul de acasa si sediul firmei)
    si altele…

  2. am o intrebare, daca ti ai pus cablu cat 7, eu stiu ca el nu este compatibil cu rj45, dar cu portul gg45, cum ai facut mufele? ai fortat cablu la rj 45?

  3. De unde ai gasit s-a le cumperi?
    Pentru ca nu gasesc.
    Eu vreau sa le cumpar in acelasi scop ca si al tau.
    Multumesc!
    Ps:Am 12 ani si sunt pasionat de cea ce faci esti super si o sa te urmaresc in continuare apropo vido-urile cu TESLA.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.